Ponderea plăților online este în continuă creștere, iar implementarea unui sistem de plată eficient și sigur reprezintă în 2025, mai mult decât oricând, un avantaj competitiv semnificativ. Antreprenorii trebuie să fie la curent cu noile tendințe din domeniu pentru a răspunde așteptărilor clienților și pentru a se adapta reglementărilor tot mai stricte.
De la creșterea popularității metodelor de plată fără contact și extinderea utilizării portofelelor digitale, până la integrarea inteligenței artificiale în prevenirea fraudelor și optimizarea proceselor, industria plăților evoluează rapid în acest an.
Nevoia de operativitate și trecerea la plățile instant
O tendință care ia amploare în contextul nevoii consumatorilor de a economisi timp la shopping-ul online aduce în prim plan plățile instant. O plată instant aduce beneficii atât cumpărătorilor, cât și antreprenorilor din eCommerce, dintr-o serie de motive.
Într-un singur click, utilizatorii finalizează tranzacțiile, plătesc produsele comandate, iar plățile se procesează rapid, banii intrând fără întârziere în contul comerciantului. Acesta din urmă prelucrează mai eficient comenzile, expediază produsele, fluidizând tranzacțiile și gestionând mai bine fluxul de numerar din firmă.
Plățile în timp real devin standardul pentru experiențele optime ale utilizatorilor. Clienții așteaptă din ce în ce mai mult la opțiuni instantanee, iar companiile răspund cu promptitudine. Plățile cu un singur clic schimbă regulile jocului, reducând semnificativ ratele de abandon al coșurilor de cumpărături. În timp ce peste 70% din coșuri sunt abandonate în timpul verificărilor în mai multe etape, experiențele cu un singur clic reduc această rată la sub 1%. Sistemul one click payment este deosebit de eficient pentru cumpărăturile mobile în aplicații.
Plățile recurente – în creștere rapidă
Plățile recurente sunt în creștere rapidă, continuând tendința inițiată în pandemie și sunt influențate de nevoile de consum ale generațiilor Z și Millennials, care preferă serviciile de streaming și abonamentele digitale. Dacă serviciile bancare deschise s-au concentrat până acum câțiva ani asupra plăților unice, acest lucru s-a schimbat odată cu introducerea plăților recurente.
Plățile recurente prezintă multe avantaje pentru consumatori, fiind o metodă de plată prin care economisesc timp și energie și scapă de grija facturilor neplătite, a întârzierilor și notificărilor scadențelor. Își asigură astfel furnizarea continuă a serviciului cu care s-au obișnuit, fără întreruperi și necesitatea reîncheierii contractului de servicii. Plata se efectuează automat, la data stabilită, fără niciun efort din partea utilizatorului de streaming sau alte abonamente.
Afacerile pot beneficia de pe urma abonaților, deoarece aceștia le oferă un flux de venituri previzibil și oportunități de a obține informații despre clienți și de a le oferi experiențe îmbunătățite. În prezent, sistemele pe abonament se prezintă sub diverse forme, cum ar fi pachetele de servicii, serviciile de realimentare și modelele de acces.
Impactul AI asupra plăților online
Inteligența artificială și învățarea automată transformă modul în care sunt detectate și prevenite fraudele în procesarea plăților. Algoritmi avansați analizează miliarde de puncte de date în timp real pentru a identifica tipare suspecte și a preveni tranzacțiile frauduloase înainte ca acestea să aibă loc.
Soluții precum Mastercard’s Decision Intelligence Pro utilizează inteligența artificială generativă pentru a evalua probabilitatea autenticității unei tranzacții în mai puțin de 50 de milisecunde, crescând rata de protecție împotriva fraudei cu până la 300%. De asemenea, Visa și-a extins serviciile AI pentru plățile instant și tranzacțiile fără card, implementând tehnologii menite să asigure un ecosistem de plăți mai sigur și mai eficient.
Pe lângă securitate, AI contribuie semnificativ la personalizarea experiențelor de plată și la optimizarea proceselor comerciale. Analizând datele tranzacționale prin open banking, AI poate oferi comercianților perspective valoroase despre comportamentul consumatorilor, cum ar fi valoarea pe durata de viață a clientului (Customer Lifetime Value – LTV). Acest lucru permite dezvoltarea unor strategii de marketing mai precise și îmbunătățirea loialității clienților.
În același timp, automatizarea proceselor de conformitate și verificare a identității reduce timpul și costurile operaționale, făcând din AI un instrument esențial pentru antreprenorii care doresc să rămână competitivi în 2025.
Dezvoltarea plăților activate vocal
Plățile activate vocal reprezintă una dintre cele mai interesante inovații, cu perspective de dezvoltare în 2025. Apărute prin intermediul asistenților casnici și al altor dispozitive inteligente, deocamdată par a fi desprinse dintr-un film SF. Însă sistemele de securizate cu autentificare biometrică fac din aceste plăți o modalitate sigură și eficientă pentru tranzacțiile din e-commerce, pentru plata abonamentelor la utilități și pentru tranzacțiile business to business.
Fenomenul este deja o realitate, nu numai o tendință minoră și se estimează că plățile vocale vor atinge valori de peste 150 de miliarde de euro până la finalul anului 2025.
Simplificarea procedurilor de autentificare
Metodele clasice de autentificare, precum parolele sau PIN-urile, sunt treptat înlocuite de soluții biometrice, care oferă un nivel superior de siguranță și comoditate. Tehnologii precum recunoașterea facială, scanarea amprentelor digitale și alte date biometrice elimină vulnerabilitățile asociate metodelor tradiționale, făcând aproape imposibilă utilizarea frauduloasă a datelor.
Soluții precum Visa Payment Passkey integrează aceste tehnologii pentru a crea experiențe de plată rapide și fără efort. De exemplu, implementarea autentificării biometrice prin colaborarea Visa cu QNB în Qatar a stabilit noi standarde în securitatea plăților online, marcând un pas important spre eliminarea completă a parolelor.
Importanța colaborării cu un procesator de plăți cu experiență și deschidere spre inovație
Colaborarea cu un procesator de plăți de încredere, precum EuPlătesc, reprezintă un avantaj strategic pentru antreprenorii care doresc să rămână competitivi pe o piață în continuă evoluție. Cu o experiență vastă în domeniul procesării plăților, EuPlătesc a construit un portofoliu solid de soluții adaptate nevoilor diversificate ale afacerilor, de la plăți online și recurente până la sisteme de integrare pentru aplicații mobile. Această expertiză le permite partenerilor să-și optimizeze operațiunile și să ofere clienților soluții de plată rapide, sigure și flexibile.
EuPlătesc demonstrează o deschidere constantă spre inovație, implementând metode moderne care țin pasul cu noile tendințe tehnologice. Portofoliul său include o varietate de metode de plată, de la carduri și transferuri bancare instant, până la portofele digitale și plăți prin QR code. Compania investește continuu în actualizări și îmbunătățiri ale platformei sale, asigurându-se că partenerii săi beneficiază de cele mai recente tehnologii în materie de securitate și eficiență.
Alegând EuPlătesc, afacerile câștigă atât un procesator de plăți sigur și prompt, cât și un partener de încredere, alături de care pot obține succesul pe termen lung.