Programul Tezaur inițiat de Ministerul Finanțelor este un proiect prin care statul român se împrumută de la cetățeni pentru acoperirea deficitului bugetar și finanțarea datoriei publice. Constând în emisia periodică de obligațiuni și subscripții de la persoane fizice rezidente în România, programul este implementat prin parteneriatul cu Poșta Română, Ghișeul.ro, Trezoreria statului, platforma SPV a ANAF și VISA. Soluția tehnică pentru subscripțiile online, pentru încasarea dobânzilor aferente și pentru retrageri este asigurată de EuPlătesc.
Ce este Programul Tezaur? Scop și utilitate practică pentru stat și cetățeni
Programul Tezaur al Ministerului Finanțelor este o inițiativă a statului concretizată în emisiuni periodice de titluri de stat sau obligațiuni în care cetățenii români pot investi, împrumutând practic statul și beneficiind de dobânzi avantajoase. Astfel, statul primește bani cu împrumut în scopul de a-și acoperi datoria publică și deficitul bugetar, iar cetățenii au la dispoziție o modalitate convenabilă de a economisi bani în siguranță, cu termene de 1, 3 sau 5 ani și dobândă de până la 7,8 %.
Pot participa la subscriere cetățenii români cu vârsta peste 18 ani, rezidenți pe teritoriul țării, în perioadele anunțate pe site-urile oficiale ale MF și ale partenerilor în proiect. Pentru subscriere este nevoie de un card de debit emis de o bancă din România sau din străinătate, din lista țărilor admise, care se regăsește în Ghidul investitorului.
Investiția se poate face atât fizic – la oficiile Poștei Române și la punctele Trezoreriei statului, cât și online, prin unul dintre mijloacele aprobate în program – prin SPV (Spațiul Privat Virtual, serviciu al ANAF) sau prin Ghișeul.ro.
Restituirile, anulările subscrierilor, retragerile înainte de termen și plata dobânzilor se vor face în general pe cardul înregistrat la subscriere sau pe cel actualizat pe platforma Ghiseul.ro de către investitor, la datele scadente anunțate. Subscrierile se fac personal sau prin împuternicit cu mandat special.
Partenerii implicați în derularea Programului Tezaur
Implementarea Programului Tezaur și accesibilitatea subscrierilor pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor sunt posibile cu ajutorul unei rețele de parteneri de încredere care pun la dispoziția cetățenilor mijloacele practice prin care pot realiza depunerile.
Pentru subscriere fizică, persoanele pot accesa oricare dintre subunitățile poștale din rețeaua C.N. „Poșta Română” – S.A. Investitorul sau împuternicitul acestuia, cu procura în original, alege un oficiu poștal, depune o cerere de subscriere și plătește în numerar sau prin virament în contul bancar primit de la lucrătorul poștal. Persoana poate opta pentru încasarea dobânzilor sau a sumelor investite direct pe card, prin virament bancar, în numerar sau prin mandat poștal.
În unitățile Trezoreriei, direcție în cadrul aparatului central al Ministerului Finanțelor, se pot parcurge, de asemenea, pașii pentru subscriere fizică. Se va solicita crearea unui cont de subscriere, iar după deschiderea acestuia, banii se pot depune în numerar sau prin virament bancar din contul investitorului.
Online, subscrierea se poate face prin SPV al ANAF. Este necesară deschiderea unui cont de subscriere prin cerere descărcată de pe pagina Tezaur online a Ministerului Finanțelor. După parcurgerea unui număr variabil de pași în funcție de deținerea sau nu a certificatului digital, se efectuează viramentul în contul de subscriere generat.
Ghișeul.ro, platformă online implementată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), este varianta cea mai accesibilă și cea mai populară pentru subscriere online în Programul Tezaur. Procesul este simplu și rapid: utilizatorul intră pe Ghișeul.ro, se autentifică, selectează „Titluri de stat Tezaur”, alege emisiunea dorită, introduce numărul de titluri și plătește cu un card de debit eligibil. Confirmarea investiției vine pe e-mail, iar la scadență, banii și dobânda sunt virate direct pe cardul de la subscriere sau pe cardul actualizat în aplicație.
VISA asigură plățile cu cardul de debit la subscrierile de pe Ghișeul.ro și la plățile primite de investitori ca dobânzi, retragerea sumelor înainte de termen sau retragerea la scadență.
Un grad ridicat de securitate în procesarea tranzacțiilor este asigurat prin colaborarea cu EuPlătesc, primul procesator autohton de plăți online din România, cu o experiență de peste 18 ani în domeniu și standarde de calitate și siguranță certificate.
Rolul EuPlătesc în cadrul Programului Tezaur: Soluția tehnică pentru plăți rapide, sigure și eficiente
Colaborarea EuPlătesc în cadrul Programului Tezaur vine să confirme încă o dată calitatea serviciilor oferite de platforma procesatoare de plăți. Acest proiect din care beneficiază atât statul român, cât și cetățenii investitori are nevoie de parteneri de încredere și de soluții tehnice impecabile, funcționale 100 % chiar și în perioadele de activitatea maximă în domeniul plăților.
Procesarea rapidă a depunerilor Tezaur contribuie la operativitate, eficiență și la atragerea unui număr mare de investitori. Subscrierile pe Ghișeul.ro se pot face de oriunde, din țară sau din străinătate, fără necesitatea deplasării către unități fizice. De asemenea, procedura este extrem de simplă, cei câțiva pași putând fi urmați ușor după crearea contului și autentificare.
Încrederea românilor în această modalitate de subscriere, în care sunt implicate Ghișeul.ro, VISA și EuPlătesc se dovedește în rezultatele înregistrate până acum. Conform unui comunicat dat publicității de ADR pe 11 martie, pentru emisia martie-aprilie 2025, s-a înregistrat în nou record. În numai 24 de ore au fost achiziționate titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei și 2907 de plăți numai prin intermediul Ghișeul.ro, bineînțeles cu soluția tehnică asigurată de procesatorul EuPlătesc.
Prin implementarea soluției tehnice EuPlătesc, Programul Tezaur devine mai accesibil, mai eficient și sigur pentru investitorii români. Procesarea rapidă a subscrierilor și a plăților asigură un flux optimizat al investițiilor, eliminând barierele birocratice și facilitând participarea unui număr tot mai mare de cetățeni. Colaborarea cu parteneri de încredere precum Ghișeul.ro și VISA consolidează acest sistem digitalizat, iar rezultatele remarcabile înregistrate demonstrează că tehnologia joacă un rol esențial în modernizarea și popularizarea investițiilor în titlurile de stat.